Ai avut vreodată senzația că „o iei razna”?
Dacă ai trecut vreodată printr-un atac de panică, știi că nu e doar „în capul tău”.
Inima bate prea tare. Respirația se scurtează. Palmele transpiră. Corpul intră în alertă. Gândurile se năpustesc unul peste altul. Iar în mijlocul haosului, o întrebare apare: „Ce se întâmplă cu mine?”
Mulți dintre clienții mei au rostit acea frază la prima întâlnire: „Cred că înnebunesc.”
Dar realitatea este alta. Nu înnebunești. Nu ești slab. Nu ești „defect”.
Atacul de panică este un semnal. O formă de comunicare pe care mintea și corpul tău au învățat-o atunci când celelalte nu au funcționat.
Ce este un atac de panică (fără manuale de psihiatrie)
Un atac de panică este o reacție de suprasarcină a sistemului tău nervos. Nu este o dereglare chimică. Este, de cele mai multe ori, rezultatul unei presiuni emoționale neexprimate. Al unei tensiuni interioare cronice. Al unei frici vechi care n-a avut voie să vorbească.
Este reacția unei părți din tine care, după luni sau ani de ignorare, spune: „Ajunge.”
Ce spune terapia IFS (Internal Family Systems)
IFS nu privește anxietatea ca pe un dușman, ci ca pe o parte. O parte care a fost nevoită să devină „alarmă” pentru că nimeni nu i-a oferit spațiu sigur să se exprime altfel.
În IFS, învățăm să recunoaștem această parte speriată, să nu o suprimăm, ci să o ascultăm. Să-i înțelegem frica, povestea, nevoia profundă de siguranță.
De multe ori, atacul de panică vine ca o ultimă încercare a psihicului de a atrage atenția. Nu pentru a te pedepsi. Ci pentru a te opri. Pentru a te aduce în contact cu ceva esențial care a fost prea mult ignorat.
Cum arată în viața reală?
- O femeie care s-a ținut tare prea mult timp și, într-o zi, corpul ei a spus „stop”.
- Un bărbat care n-a avut voie niciodată să fie vulnerabil și care, într-o zi, simte că nu mai poate respira.
- Un adolescent care și-a ascuns frica de eșec sub perfecționism, iar într-o seară simte că se sufocă.
Toate aceste povești au ceva în comun: o parte din ei a fost neglijată. Ignorată. Respinsă.
Și când acea parte se activează, pare că totul scapă de sub control. Dar de fapt, e prima dată când ceva real iese la suprafață.
Ce ajută cu adevărat?
Nu controlul. Nu reprimarea. Nu pastila care anulează simptomul, ci spațiul interior care permite acelui mesaj să fie auzit.
În terapie, lucrăm să:
- învățăm cum să recunoaștem această parte speriată,
- dezvoltăm o relație cu ea (nu luptăm cu ea),
- găsim resursele interioare pentru a o liniști din prezență, nu din frică.
Uneori, asta înseamnă să înveți să te așezi. Să respiri. Să spui: „Văd că te sperii. Sunt aici.”
Dacă ai ajuns până aici:
Poate e timpul să nu te mai lupți cu tine. Poate e timpul să înveți să asculți. Nu orice voce. Ci exact pe cea care până acum a fost ignorată.
Dacă simți că vrei să faci asta cu ghidaj, scrie-mi. Putem vorbi cu partea speriată din tine împreună.
#psihoterapie #IFS #atacdepanica #vindecare #anxietate #nuestitu #terapieindividuala