Constelații de familie

A APARTINE, A DA și A PRIMI, A RESPECTA ORDINEA SISTEMICA

Constelațiile sistemice/de familie, reprezintă o abordare care se bazează atât pe conștientizarea și înțelegerea încurcăturilor sistemice (încălcarea anumitor legi care stau la baza bunei funcționări ale sistemului de familie) pe care le moștenim generațional, cât și pe găsirea de soluții pentru consecințele acestor încălcări.
Bert Hellinger, fondatorul acestei metode, a observat că încălcarea Legilor Iubirii (așa cum le-a numit el), duce la diverse efecte negative iar Conștiința sau Sufletul familiei, depozitarul valorilor de care depinde acel sistem, produce aceste efecte cu scopul revenirii la ordinea sistemică justă. El a denumit aceste legi simplu: APARTENENȚĂ, ORDINE ȘI ECHILIBRU.

Legea APARTENENȚEI ne spune că toți membrii unui sistem/familii, au drept egal să aparțină, indiferent de moralitatea sau valoarea acțiunilor lor, iar conștiința acelei familii va face orice este necesar ca ei sa fie recunoscuți de către ceilalți membri. Această conștiință colectivă, va impune ca membrul exclus să fie reintegrat, uneori prin identificarea unui membru din generațiile următoare, în care se reflectă comportamentul celui exclus în mod inconștient.

Legea ORDINII ne spune că într-o familie, fiecare are locul lui de drept în ordinea venirii lui în sistem și uneori în funcție de gradul in care supraviețuirea sistemului depinde de el. Încercările de a schimba această ordine, prin poziționarea unuia dintre componenți într-un loc care nu e al lui, duce la tensiuni între membrii acelei familii, tensiuni ce rămân până la restabilirea unei poziții (a locului) sau atitudinii corespunzătoare ordinii firești a lucrurilor.

Legea ECHILIBRULUI are de-a face cu balanța dintre A DA și A PRIMI. Când echilibrul dintre cele două este perturbat din cauză că unul din parteneri oferă sau cere mai mult decât ar trebui, atunci relația dintre cei doi și bunul mers al lucrurilor este compromis, indiferent dacă schimbul dintre cei doi este considerat în mod subiectiv corect sau incorect.

În alte cuvinte, bucuriile și supărările trebuie echilibrate cu discernământ până când lucrurile intră pe făgașul funcțional.